Acest site este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

4 centre de afaceri dedicate tinerilor antreprenori din Bucuresti si Craiova

Academia de Studii Economice in parteneriat cu Asociatia Romana pentru Transfer Tehnologic si Inovare AroTT, compania de consultanta Loop Operations si CCDL Events and Training, au implementat in perioada februarie – decembrie 2015 proiectul „Fii T.A.Re! – Tineri Antreprenori Responsabili”, in cadrul caruia au pregatit tineri studenti pentru viata antreprenoriala si au finantat cele mai inovatoare idei de afaceri cu granturi de 25.000 euro.

Pentru a veni in sprijinul tinerilor antreprenori si a-i asista pe parcursul dezvoltarii start-up-ului, in cadrul proiectului au fost dezvoltate 2 noi centre de sprijin a antreprenoriatului (in cadrul Academiei de Studii Economice si a Asociatiei Romane pentru Transfer Tehnologic – AroTT Craiova) si au fost infiintate alte 2 in Bucuresti: Ingenius Hub si ASE Start-up.

ASE START-UP a fost dezvoltat prin intermediul proiectului „Fii T.A.Re! – Tineri Antreprenori Responsabili” pentru a contribui la incurajarea si sprijinirea spiritului antreprenorial printre studenti. Acesta este un spatiu de coworking, avand ca obiectiv formarea unei comunitati antreprenoriale cu aceleasi pasiuni sau altele complementare, ce faciliteaza accesul la mentorship si coaching, necesar pentru valorificarea potentialului. Incubatorul de afaceri ofera un mediu de lucru cu toate facilitatile existente intr-o companie moderna: birouri, sala pentru intalniri, infrastructura IT&C (imprimanta, scanner, acces la Internet de mare viteza, videoproiector etc). Evitand o abordare rigida si cu imaginea mediului de lucru din marile firme de IT&C, Academia de Studii Economice a gandit un spatiu multifunctional dotat cu mese si scaune ce pot fi usor reconfigurate, cu fotolii tip puf, un colt de lectura cu o biblioteca cu tematica antreprenoriala. Spatiul serveste si ca loc de aniversare a unor evenimente importante in viata comunitatii de tineri antreprenori si sprijina sarbatorirea spiritului antreprenorial.

INGENIUS HUB – Doua spatii de lucru prietenoase si o platforma ingenioasa pentru viitorii antreprenori 

Ingenius Hub ofera doua spatii in Bucuresti, unul in apropiere de Piata Universitatii, pe Bd. Nicolae Balcescu (intre Piata Romana si Universitate), iar celalalt pe Str. David Praporgescu (aproape de Hotel Intercontinental). Ambele spatii sunt luminoase, calde, prietenoase si au un design cu accente traditionale romanesti, integrate intr-un stil modern si functional.  De aceste spatii poate beneficia oricine, cu conditia ca timpul petrecut aici sa fie dedicat afacerii personale, indiferent daca business-ul se afla in stadiul de idee sau are deja primii clienti.

Totodata, Ingenius Hub ofera si o platforma sustinuta de Loop Operations alaturi de partenerii sai, prin care sunt oferite pachete de servicii pentru deschiderea si functionarea unei afaceri, preṭurile fiind adaptate tinerilor la inceput de cariera. Pachetul minim pentru accesul in hub incepe de la 245 RON/luna pentru 25 de ore de acces si alte beneficii. Exista de asemenea, pachete cu 50 de ore (485 ron/luna), 100 de ore (960 ron/luna) sau 200 de ore (1890 ron/luna) de acces in hub, plus multe alte facilitati incluse in pachetul de membership, precum printare, acces la videoproiectoare si aparatura pentru evenimente sau servicii de contabilitate.

Ingenius Hub se diferentiaza prin interesul deosebit pentru abordarile inovative si curajoase, prin crearea si sprijinirea afacerilor sustenabile, precum si prin consultanta acordata membrilor, in special in ceea ce priveste atragerea de finantari.

CENTRUL DE AFACERI ARoTT dezvoltat de Asociatia Romana pentru Transfer Tehnologic – AroTT Craiova, vine in sprijinul tinerilor antreprenori din regiunea Sud-Vest Craiova prin intermediul urmatoarelor servicii de consultanta: pregatirea documentelor pentru infiintarea unei firme, dezvoltarea unui plan de afaceri sustenabil, identificarea de oportunitati de finantare, suport logistic si institutional, consultanta pentru dezvoltarea de noi oportunitati de afaceri, acces la retelele nationale si internationale prin activitatea de networking (banci, fonduri de garantare a creditelor pentru IMM, fonduri de risc, retele de clienti, autoritati publice locale si nationale, alte incubatoare de afaceri, asociatii profesionale) care ofera accesul la o gama variata de servicii de sustinere a afacerilor, abilitati antreprenoriale, informatii despre identificarea pietelor si potentialilor clienti, finantare).

Proiectul „Fii T.A.Re! – Tineri Antreprenori Responsabili” este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. Proiectul este implementat de Academia de Studii Economice, in parteneriat cu Asociatia Romana pentru Tranfer Tehnologic si Inovare – AroTT, compania de consultanta Loop Oprations si CCDL Events and Training.

SURSA FOTO

Post comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei. Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati www.fonduri-ue.ro