Ati obtinut niste bani europeni, mai greu, mai usor, pentru a incepe propria afacere. Now what?
Decizia nu este una simpla si trebuie luata doar in urma unei analize de oportunitate obiective. Daca totusi incercam cu finantare din surse nerambursabile, care ar fi optiunile?
In primul rand, trebuie sa avem in vedere ca legislatia permite un ajutor de minimis, de maxim 200.000 de euro per intreprindere pentru 3 ani consecutivi. Astfel ca, apare oportunitatea suplimentarii unui proiect finalizat din alte surse, si dezvoltarea afacerii printr-o linie de finantare complementara.
Care sunt aceste surse complementare potrivite unei strategii de dezvoltare a afacerii din surse nerambursabile?
Programul National de Dezvoltare Rurala – Submasura 6.4 Sprijin pentru dezvoltarea de activitati neagricole in zone rurale. Se preteaza daca ti-ai stabilit afacerea in mediul rural.
Acest sprijin se adreseaza microintreprinderilor si intreprinderilor mici din mediul rural care dezvolta activitati neagricole. De asemenea, sunt vizati fermierii sau membrii gospodariilor lor agricole care doresc sa-si diversifice activitatile, prin desfasurarea de activitati neagricole.
Domeniile vizate de aceasta masura sunt cele definite ca fiind de importanta nationala in Strategia de Competitivitate a Romaniei.
Se acorda max. 200.000 de euro, sub forma de rambursare a costurilor eligibile suportate si platite efectiv. Intensitatea finantarii este de 70% cu posibilitatea de a majora la 90%.
Programul Operational Regional, Prioritatea de investitii 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial, in special prin facilitarea exploatarii economice a ideilor noi si prin incurajarea crearii de noi intreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.
Acest program are ca obiectiv consolidarea pozitiei pe piata a IMM-urilor in domenii competitive identificate in Strategia Nationala de Competitivitate şi Planurile de Dezvoltare Regionala. Ea este dedicata sprijinirii dezvoltarii microintreprinderilor, anume, a acelor afaceri care exista si isi desfasoara activitatea de cel putin un an. Se acorda max. 200.000 de euro cu 0% cofinantare.
Programul Operational Competitivitate, Prioritatea 1.2.1 Stimularea cererii intreprinderilor pentru inovare prin proiecte de CDI derulate de intreprinderi individual sau in parteneriat cu institutele de CD și universitati, in scopul inovarii de procese și de produse in sectoarele economice care prezinta potential de crestere.
Acest tip de proiect se adreseaza intreprinderilor inovatoare cu o vechime de maximum 3 ani de tip start-up si spin-off ca potentiali beneficiari. Se pun la dispozitie fonduri pentru realizarea de produse, tehnologii/procese noi sau semnificativ imbunatatite in scopul productiei şi comercializarii.
Asistenta financiara nerambursabila si nu poate depasi echivalentul in lei a 200.000,00 Euro. Valoarea grantului va reprezenta maxim 90% din valoarea totala a costurilor eligibile ale proiectului. Restul de 10% din costurile eligibile ale proiectului va reprezenta contributia proprie a beneficiarului din fonduri private.
In general aceste programe au forma unor scheme de minimis adresate antreprenorilor debutanti si care ofera granturi cu valoare redusa, intre 10.000 si 25.000 euro.
Trebuie avut in vedere ca aceste programe folosesc un mecanism de decontare a cheltuielilor efectuate de antreprenori in baza unor cereri de rambursare. Aceasta conditie presupune ca antreprenorul, chiar si in situatia unui grant care acopera intregral proiectul propus, trebuie sa fie pregatit sa suporte costurile cu investitia din resurse proprii.
Principalele programe care ar putea reveni si in 2016:
Cu toate ca exista o mare varietate de programe si scheme exista situatii in care investiile dorite nu sunt eligibile sau nu se preteaza realizarea acestora printr-un proiect. In acest sens, nu trebuie omise si sursele clasice de finantare, in special in conditiile in care exista instrumente financiare adresate in special IMM-urilor si antreprenorilor debutanti.
Cum functioneaza sistemul de ajutoare?
FEI (FPJ) incheie unul sau mai multe acorduri operationale cu principalii intermediari financiari (banci). Fiecare banca cu care se semneaza un acord operational JEREMIE primeste de la FEI o facilitate de credit, in scopul acordarii de credite pentru IMM-uri eligibile cofinantate in mod egal de FEI (FPJ) la dobânda zero / si de catre banca la dobânda pietei, conform unei rate de cofinantare prestabilite in apelul pentru expresii de interes (in acest caz: 50% FEI/FPJ, 50% banca).
Atat pentru antreprenori, cat si pentru consultanti ramane de interes si initiativa autoritatilor de a aloca partial din POR pentru dezvoltarea unui fond de investitii. Alocarea propusa este de 100 milioane de euro si se adreseaza IMM-urilor, speram ca in 2016 sa avem mai multe detalii despre forma de implementare a acestei initiative.
*Materialul este realizat in cadrul proiectului „Fii T.A.Re! – Tineri Antreprenori Responsabili”, cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. Proiectul este implementat de Academia de Studii Economice, in parteneriat cu Asociatia Româna pentru Tranfer Tehnologic și Inovare – AroTT, compania de consultanta Loop Oprations și CCDL Events and Training.
Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei. Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati www.fonduri-ue.ro