Acest site este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Charles Schwab, un guru american al finanţelor personale, are un sfat simplu care îi poate ajuta pe tinerii antreprenori să pună bazele unei afaceri de succes.

Adevăratul succes nu vine din simpla urmărire a unei idei de afaceri din motive pur financiare, ci dacă antreprenorul pune suflet în afacerea lui, este de părere Charles Schwab, fondatorul The Charles Schwab Corporation, companie de investiţii şi brokeraj din Statele Unite, scrie Inc.com.

„Folosesc cuvântul <pasiune> foarte mult atunci când vorbesc despre tineri”, spune Schwab. „De fiecare dacă eu am pus foarte multă pasiune în ceea ce am vrut să fac. Aceasta continuă să mă motiveze în fiecare zi în ceea ce îmi place să fac şi în locurile în care mă duc „, adaugă el.

Pentru a putea să dezvolte o pasiune pentru un domeniu, tinerii antreprenori trebuie, totodată, să se documenteze mult pe acest subiect şi să depună efort, ne mai explică gurul american al finanţelor personale.

„Educă-te pe subiectul în cauză. Află tot ce este posibil despre acesta”, este sfatul lui.

 

SURSA

Post comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei. Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati www.fonduri-ue.ro