Acest site este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

In spatele celor mai puternice brand-uri stau oameni

Facebook a fost prima retea sociala care a punctat pe paginile de brand ca este foarte important sa vorbeasca lumea despre tine, iar pentru asta au afișat “People talking about this”. In goana dupa like-uri, companiile si-au dat seama ca nu le pot obtine decat daca fanii lor recomanda mai departe produsele sau serviciile pe care le-au incercat.

Pe de alta parte, reteta comunicarii clasice a confirmat de fiecare data ca un comunicat bine plasat si o campanie implementata cu suflet si cu pasiune pot constitui un pas real in construirea unui brand. Companiile au inceput recent sa isi dea seama ca trebuie sa vorbeasca pentru oameni, iar agentiile de PR au lansat o dezbatere pe baza diferentei dintre stire si veste. Puterea informatiei vehiculate a devenit un parametru de care tinem cont cu totii cand facem media pitching.

Exista o mare provocare pe care trebuie sa o depașim in prezent: aceea de a deveni relevanti. Organizatia ta nu exista, pana nu o pui pe harta, iar pentru a face asta, e nevoie de un strop de curaj si dedicare. E nevoie de un brand crescut incet, dar frumos, de like-uri putine si de calitate, in detrimentul unei comunitati de sute de mii de fani.

E nevoie de noi si de amprenta noastra in calitate de specialiști in comunicare. Este necesar sa fim pe pozitii si sa facem ce este mai bine pentru client, sa fim langa el cu rabdare și sa ii explicam ca nu toate aparitiile ii vor aduce consumatorii aproape. Ca nu tirajul este important, ci publicatia in sine, cu tot ce presupune ea in materie de adresabilitate, target, structura, continut și altele. Ca un articol bun poate castiga pentru brand-ul lui incredere, loialitate, advocacy, atribute pe care ni le dorim de la consumator.

Daca acum cativa ani o poveste frumoasa, spusa la momentul potrivit, avea rezultate, acum nu mai este suficient. Cuvantul anului curent și poate și poate și al anilor viitori este “analiza”. A venit vremea sa plecam urechea la consumator, sa aratam ca ne pasa și sa ne construim brand-ul in concordanta cu preferintele acestuia.

Credem in ideea de a fi responsabili și de a conștientiza ca avem in mana imaginea unor brand-uri și ca noi, toti oamenii care dedicam timp pentru creșterea lor, ar trebui sa ne mentinem intr-o zona din care sa avem mai mult de caștigat decat de pierdut. In loc sa contorizam fiecare succes, ar trebui sa ne pregatim in permanenta pentru situatii mai putin placute, cand se va confirma calitatea a ceea ce am construit pana atunci.

Orice antreprenor iși dorește altceva decat a existat pe piata pana acum și sa faca sa fie mai bine pentru domeniul in care activeaza. Oricine este pasionat de ceea ce face, iși dorește sa lase o amprenta vizibila in urma lui. Cartile nescrise nu ar mai fi putut forma oameni și modela caractere, de aceea trebuie sa avem in permanenta grija sa ne facem auziti și sa avem o voce distincta.

Pe același traseu a fost setat și Elite Business Women, o comunitate a femeilor antreprenoare, pe care ne bucuram sa o sustinem și sa o promovam. Credem ca impreuna putem aduce schimbarea in mintea oamenilor de business, prin a largi perspectiva catre marea de oportunitati disponibile pe piata locala. Speram sa contribuim la dezvoltarea proiectului și sa devina o ancora in dezvoltarea business-urilor din Romania.

SURSA

Post comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei. Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati www.fonduri-ue.ro