Acest site este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Un punct de vedere asupra stimularii antreprenoriatului din partea macroeconomistului – Cristian Paun

Aud multe voci din Romania deranjate de faptul ca procentul salariilor in PIB-ul local este mult mai mic decat in alte tari, mai dezvoltate sau mai putin dezvoltate (circa 35% din PIB conform datelor oficiale, prin comparatie, vezi aici o pozitie relevanta pe acest subiect). Concluzia directa a celor care masoara si interpreteaza acest procent este cel putin dubioasa:capitalul in Romania este mai bine remunerat decat munca, lucru care ar sugera o veritabila sclavie pe care capitalistul o angajeaza in relatia sa cu angajatii.

In primul rand as relua ideea ca munca nu este capital si invers. Este evident ca in spatele capitalului (fie ca circula sub forma monetara, fie sub forma bunurilor de capital) se gaseste si munca. Pentru ca aceasta munca sa devina capital, rezultatul nu trebuie sa se consume imediat ci este economisit. Abia atunci devine capital. Daca ar fi consumat imediat acel rezultat capitalul nu ar exista. Deci capitalul este munca economisita de catre cei care prefera mai degraba mai tarziu decat acum. In al doilea rand trebuie spus ca actul antreprenorial este forma cea mai complexa de cooperare sociala, cea in care antreprenorul se abandoneaza complet in mainile consumatorilor sai, negociaza la sange cu furnizorii de materii prime, munca sau tehnologie si chiar cu furnizorii de capital (co-actionari sau creditori). Dintre toti cei cu care intra in cooperare, cea mai discretionara este relatia cu clientul (consumatorul) de care nu te leaga nimic si care si in ultimul moment, cand totul parea stabilit, se poate razgandi. La aceste relatii de cooperare sociala voluntare se adauga si relatia cu statul, o relatie agresiva (nu voluntara) prin care reprezentantii acestuia (multi nu au avut niciodata vreo legatura cu actul antreprenorial) iau o cota importanta din rezultat (in caz de succes) fara sa isi asume nimic din pierderi, impun anumite conditii la nivelul afacerii (de exemplu, nu poti plati cu numerar peste o anumita suma) sau intervin in relatiile contractuale care stau la baza acestei cooperari sociale complexe (cum ar fi salariul minim sau anumite clauze din contractele de munca).

Revenind la munca acum, numai cine nu intelege actul antreprenorial si modul in care functioneaza piata ar spune ca relatia angajat – angajator este una de sclavie si de forta. Angajatorul (antreprenorul) apeleaza la salariati atunci cand efortul de a produce bunuri si servicii depaseste posibilitatea sa fizica de a le realiza singur. Si atunci antreprenorul apeleaza la piata muncii, la fel cu apeleaza la piata capitalurilor, piata tehnologiei sau materiilor prime. Cauta un angajat care sa faca ceea ce nu mai poate face antreprenorul insusi si propune un contract de munca in acest sens pentru a fi clar inteles si pentru a putea sa il traga la raspundere pe angajat daca derapeaza de la sarcinile stabilite. Acest contract este voluntar, nimeni nu obliga pe nimeni. Acest contract se negociaza de pe pozitii de forta egale: antreprenorul are nevoie urgenta de cineva care sa actioneze ca si cum ar fi el si salariatul are nevoie de salariu pentru a supravietui. Evident ca piata nu este niciodata perfecta si conditiile in care se semneaza astfel de contracte depind semnificativ de conditiile din piata: daca dorim ca salariatul sa fie mai bine platit trebuie sa vorbim de productivitatea muncii sale (masurata prin valoarea adaugata in timpul de lucru setat) si de raportul cerere / oferta pe piata muncii.

Este clar ca in Romania salariile sunt mici pentru mai multe motive aflate departe de argumentul adus de marxisti (munca mai prost remunerata decat capitalul): 1. Fara un cost al fortei de munca redus este destul de dificil de atras capitalul privat pe o piata regionala si globala foarte concurentiala in acest domeniu; 2.Valoarea adaugata prin procesul de productie ramane scazuta, lasand putin loc pentru salarii (Romania exceleaza in domenii in care concurenta este acerba pe pietele internationale, ceea ce face ca lupta sa se dea prin pret, fapt care pune presiune pe costuri si pe marjele de profit); 3. Concurenta pe piata muncii la nivel de angajator ramane in continuare mica (prea putini antreprenori privati se lupta pentru forta de munca existenta) si 4. Fiscalitatea pe munca ramane in continuare la nivel ridicat (pentru 1000 lei salariu net in continuare trebuie sa platesti 800 lei taxe si contributii in favoarea angajatului tau). Este clar ca in Romania avem mai multi salariati in sectorul public decat in sectorul privat. Orice crestere de salariu in sectorul public se face printr-o presiune mai mare pe sectorul privat, o idee falimentara clar. Salariile din sectorul public pentru majoritatea angajatilor (profesori, medici) raman la nivel mult mai scazut decat in sectorul privat. Toate aceste conditii explica destul de bine faptul ca procentul salariilor in PIB este redus.

Mai sunt si alte explicatii care tin de: (i) evaziunea in domeniul muncii ridicata (corelata cu fiscalitatea impovaratoare pe care trebuie sa o suporte antreprenorii dar si cu ultimele modificari din pix legate de salariul minim pe economie); (ii) o buna parte a populatiei active nu lucreaza in tara dar trimit salarii sub forma de remitente (care nu intra la calculele respective); (iii) mult din activitatea economica este concentrata in agricultura (in Romania peste 9% din PIB e format de agricultura in timp ce in tarile cu care facem comparatia procentul abia daca trece de 2 – 3%), o agricultura de subzistenta care nu intra la salariu (faptul ca intr-o familie din mediul rural munceste o persoana si cealalta are grija de gospodarie, gradina, animale afecteaza procentul salariilor in PIB); (iv) multi dintre angajatii din Romania prefera salarii mai mici dublate de bonusuri de tipul tichete de masa, asigurare medicala privata, autoturism, abonamente de transport etc. care sunt o schema de venit vitala.

In concluzie, calculul acesta pe valori agregate (salarii / PIB) este unul inutil si cu o relevanta redusa in ceea ce priveste piata muncii sau activitatea antreprenoriala. Comparatiile intre tari sunt si ele inutile in acest caz. La rigoare, ar trebui sa ne dorim ca acest procent sa fie cat mai mic pentru ca el ar putea arata o tara puternic tehnologizata si robotizata, cu o productivitate a muncii foarte ridicata si cu salarii conectate la valoarea adaugata reala. A veni si a trage concluzii pripite de tipul munca e mai putin remunerata decat capitalul si hai apoi sa umblam la fiscalizarea acestuia din urma tradeaza carente grave pe parte economica dar si un iz pronuntat ideologic de stanga falimentar. Dimpotriva, daca vrem sa imbunatatim conditiile de munca in Romania trebuie sa umblam la numarul de antreprenori care se bat pe piata muncii pentru forta de munca existenta. Numai stimuland antreprenoriatul si imbunatatind permanent calitatea mediului de afaceri (mai multa libertate contractuala) putem spune ca ne gandim cu adevarat la situatia salariatilor. Altfel nu facem decat sa intretinem aceasta inutila lupta intre clase sociale (salariati si antreprenori) alimentandu-le iluzia ca sunt in tabere adverse cand de fapt ei se afla in aceeasi barca.

Sursa

Post comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei. Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati www.fonduri-ue.ro